Din Rusia, cu dragoste. De japcă.
N-ajungi cea mai întinsă țară de pe planetă doar fiindcă îți iubești aproapele ca pe tine însuți, așa cum zice la Carte. Mai trebuie să-i iubești și ograda, și casa, și acareturile, așa cum zice la Parte. Iar de la atâta dragoste, la bun înțeles că gardul începe să semene dintr-odată a provocare.
Sufletul rusesc, vast și nemărginit cum este, nu are loc pentru nazuri și necazuri. Așa că, prea plin fiind de iubire, suferă el ce suferă, până când se mobilizează și trimite un roi de pețitori cu șenile. Care vin să te grijească, firește. Numai că până să afli de ce anume, ți-au și spart ușa și ți-au schingiuit pisica. Iar dacă încerci să miauni ceva, e limpede: te-a asmuțit cineva ca să fii rusofob.
Important este să nu-l zgândări și să cădeți la pace. Adică să stai cuminte în ce ți-a mai rămas din casă și să-l asculți cum îți explică, din capul mesei, că a bătut atâta drum numai de dragul tău și doar spre binele tău.
Și nu care cumva să uiți să-i mulțumești că te-a primit.