Minciuna de sine
Minciuna are picioare scurte numai atunci când îi minți pe alții.
Minciuna are picioare scurte numai atunci când îi minți pe alții. Când te minți pe tine, e nu doar oloagă, ci și ciungă. Și ajunge să se târască prin viață precum șarpele. Să se târască, dar și să se încolăcească în jurul tău. Să te lase fără suflare și să te înghită cu totul.
Pentru că minciunile pe care ni le spunem nouă înșine au prostul obicei să devină explicații. Apoi justificări. Pe urmă convingeri. Iar într-un final, adevăruri.
Adevărurile noastre proprii și personale.
Care ne arată limpede de ce n-am putut, de ce n-a meritat, de ce n-a fost momentul potrivit, de ce n-am avut de ales, de ce e vina altora sau măcar a universului.
Când e vorba de minciunile spuse celorlalți, mai devreme sau mai târziu cineva tot te prinde cu fofârlica. Cu minciuna de sine nu te prinde nimeni niciodată. Dar te trezești uneori că-ți arde viața o rangă peste dinți de nu mai știi nici cum te cheamă.
Voi tehnologie, dar nu pentru ai mei
Băieții dăștepți din tehnologie bat cu sârg toba.
Băieții dăștepți din tehnologie bat cu sârg toba. Despre cum companiile lor sunt miezul de la dodoașcă. Despre cum va mântui tehnologia lor minunată sărmana rasă umană de boli, sărăcie și nefericire. Despre cum este aceasta necesară vieții exact în aceeași măsură ca oxigenul și apa.
Pentru că tehnologia nu este niciun moment despre “dacă”, prieteni, tehnologia este exclusiv despre “când”. Și numai gurile rele sau sufletele meschine pot crede că respectivul adverb de timp se referă la raportările trimestriale și bonusurile anuale.
Doar că, sigur, dacă te uiți la ce fac băieții dăștepți, realitatea e foarte diferită. Tehnologia este o vitală pufoșenie, însă pentru restul lumii, nu pentru familiile lor. Reel-urile de pe Instagram sunt extrem de cool, dar nu pentru copiii lui Mark Zuckerberg. Google are miliarde de utilizatori, dar fiul CEO-ului n-are voie cu telefonul mobil, iar televizorul este ținut sub oboroc. Sam Altman de la OpenAI vine cu idei superbisime despre utilizarea ChatGPT în relația dintre părinți și copii, dar pentru propria-i progenitură o să amâne la calendele grecești interacțiunea cu “inteligența artificială”.
Și uite cum se dovedește că, deși vajnicul popor român a oferit lumină întregii omeniri încă din zorii civilizației, măcar într-un punct s-a înșelat amarnic. Trebuie să faci ce face popa, nu ce zice popa.
Arsenal literar de meșteșugar
Când frămânți coca literelor suficient de mult timp, îți ies de sub pană figuri de stil într-o cadență și într-o varietate la fel de unice precum covrigii împletiți la mână.
Când frămânți coca literelor suficient de mult timp, îți ies de sub pană figuri de stil într-o cadență și într-o varietate la fel de unice precum covrigii împletiți la mână. Și uitându-mă în propria-mi ogradă, văd că flutură steagurile de semnalizare mai ales următoarele:
Metafora
“Suntem o lume care vrea să sune bine, dar refuză cu obstinație să fie acordată. Fiecare bate în propria-i placă, cu propriu-i ciocănel, nutrind speranța că din noianul de sunete se va naște într-un final o simfonie.”
Xilofoane pentru acre pandișpane
Hiperbola
“Că dacă ura ar avea unitate de măsură, noi am fi sistemul metric.”
Paronomaza
“Adio karma, bun găsit carmangerie!”
Antifraza
“În lumea dominată de algoritmi biciuiți de la spate de diverși zuchi și muski — faruri ale omenirii în materie de empatie, benevolență și progres — totul se cade să fie predictibil, eficient, justificat.”
Antiteza
“Nu tu răbdare, ci reacții pripite. Nu tu înțelegere, ci replici ca niște junghere. Nu tu dialog, ci concursuri de cine ridică vocea mai repede.”
Paradoxul
“Din genunile timpului, nevoia a fost mama născocirii. În zilele noastre, născocirea își naște singură mama.”
Oximoronul
“Ar putea fi adevărata noastră zi națională. Care să dureze cam o săptămână și să fie sărbătorită, iată, prin muncă silnică de plăcere.”
Anafora
“Lumea întreagă există pentru mediocru. Lumea întreagă funcționează ca să servească mediocrul. Lumea întreagă se bazează pe mediocru.”
Antimetabola
“Un prost dotat cu un AI este un AI dotat cu un prost.”
Un prost dotat cu un AI este un AI dotat cu un prost
Gradația
“Și vor putea lumina o pagină. Uneori, o carte. Arareori, o lume.”
Poliptotonul
“De veghe, cu vigilență și cu vrednicie, pavăză la neasemuitele bogății de pe meleagurile Grădinii Maicii Domnului, doar cine își iubește glia mult iubită cu cea mai iubitoare iubire care iubește iubind poate sta chezaș.”
Străinii, aurul și suveranilenii
De unde se poate observa cu ochiul liber că fiecare scriitor este în esență un figurant.
Poezia, creatina sufletului
Creatina, folosită atât de sportivii de performanță, cât și de cei recreaționali, este unul dintre cele mai studiate suplimente și printre cele mai bine susținute de dovezi științifice.
Creatina, folosită atât de sportivii de performanță, cât și de cei recreaționali, este unul dintre cele mai studiate suplimente și printre cele mai bine susținute de dovezi științifice. Produsă în cantități mici în corp și depozitată în mușchi, rolul ei este să ofere un plus de energie atunci când activitățile fizice solicitante — sprint, forță, putere — o necesită. De aici și rostul suplimentării, atunci când vrei să scoți un timp mai bun, să pui mai multe kilograme pe halteră, să adaugi câteva repetări într-un set.
Tot așa cum mai citești câte un poem atunci când ai nevoie de un strop de energie suplimentară ca să mai faci, sufletește vorbind, niște pași în plus înainte.
Dracii și românii
Că suntem un popor vesel și zglobiu, pe care nu te poți baza în chestiunile serioase (Germania ne e martoră!), ne-o arată cel mai bine relația noastră cu supușii lui Scaraoțchi.
Că suntem un popor vesel și zglobiu, pe care nu te poți baza în chestiunile serioase (Germania ne e martoră!), ne-o arată cel mai bine relația noastră cu supușii lui Scaraoțchi. Deși românii sunt creștini născuți și nu făcuți precum alții, dracii ne sunt simpatici foc.
“Lua-te-ar dracu’” e aproape o manifestare de afecțiune față de persoana căreia i se adresează. “O drăcoaică de femeie” e un compliment. “Un drac de om” e un semn de admirație.
Ca să nu mai zic că în basmele, snoavele și poveștile noastre, dracii sunt mai degrabă niște fraieri decât niște ființe înspăimântătoare. Pașol na turbinca!
Așa că nu-i nicio mirare că pe plaiurile unde behăit-a Miorița, albul și negrul nu sunt foarte diferite. Bine, rău, tot un drac.
Acul din carul cu fân
Marele premiu nu este nici pe departe găsirea acestuia.
Marele premiu nu este nici pe departe găsirea acestuia. Procesul organizat în jurul căutării acului este adevăratul filon de aur. Și cu cât mai mult fân, cu atât mai bine.
Google și Amazon sunt două exemple care vin din direcții foarte diferite, dar profită în același mod de fân. Pentru Google, fânul este informația disponibilă pe Internet. Pentru Amazon, produsele și serviciile care se pot tranzacționa pe Terra. În ambele cazuri, cantitatea de fân este aproape infinită. Și aproape la fel de infinit este numărul celor care dau bani frumoși — ba chiar absolut superbi — la Google și la Amazon ca să anunțe că au acul căutat.
De unde se vede că fânul e cea mai marfă marfă. Nici măcar nu trebuie să fie al tău ca să întorci banii cu lopata de pe urma lui.
Cărțile de corelat
“Corelația nu înseamnă cauzalitate” este probabil una dintre cele mai frecvente mantre contemporane.
“Corelația nu înseamnă cauzalitate” este probabil una dintre cele mai frecvente mantre contemporane. Dar cu toate că pare repetată până la obstinație, oamenii continuă să cadă fără greș în lațul prejudecății combătute de această zicere.
Copiii din familiile cu multe cărți în casă iau note mai mari. Cine bea un pahar de vin pe zi trăiește mai mult decât cine nu consumă alcool deloc. După schimbarea antrenorului, echipa începe să câștige.
Ai zice că tot omul și-a petrecut copilăria exersând mai mult sau mai puțin măiestru mișcările din încheietură prin cărțile de corelat.
Costul comodității
N-am să ridic primul piatra.
N-am să ridic primul piatra. Întrucât, asemenea contemporanilor mei din țări mai mult sau mai puțin bogate (dar totuși bogate), păcătuiesc la rându-mi cu osârdie:
Comandat din 2-3 clicuri de la magazinul ăla online cu de toate și livrare iute ca gândul. Venit o poftă de ceva bun, pus la treabă bucătarii și convocat repede-repede livratorii restaurantului aflat la o aruncătură de băț. Umplut frigiderul cu te miri ce de la supermarketul care vinde produse din toate colțurile lumii (afine din Chile, pe bune?).
Departe de mine gândul că ar trebui să ne ascuțim sulițele și să ne pingelim opincile ca să purcedem la încolțitul fripturii de la cină. Vreau doar să înalț un balon meteorologic în stratosferă: toată această comoditate, dincolo de cifrele de pe bon, vine cu un preț. Pe care îl plătim de două ori: individual, pe persoană fizică, și mai apoi ca societate. Iar prețul acesta este într-o creștere galopantă — zimbabwian de galopantă.
Antidotul hiperinflației de comoditate poartă un nume pe care-l cunoaștem cu toții. Începe cu “cumpăt” și se termină în “are”.
Lectura-vura (XXVII)
Încă o carte pusă în coș pentru că mi-a plăcut titlul.
Încă o carte pusă în coș pentru că mi-a plăcut titlul. Librăria Les Chats Noirs (apărută la Corint, în traducerea Cristinei Gogianu) este un roman polițist vioi și simpatic, al unui scriitor italian de care nu am auzit până acum: Piergiorgio Pulixi. Dar dacă mă uit pe pagina dedicată lui în Wikipedia, văd că omul a scris mult — și aparent cu succes — în genul acesta literar.
Deși aflată în Sardinia, librăria din roman chiar așa se numește, Les Chats Noirs, iar cele două pisici poartă numele Miss Marple și Poirot. Asta ca idee despre cum este cartea.
Morcovul și bățul, biciul și zăhărelul
Pedeapsa nu-i niciodată pe credit, răsplata se conjugă mereu la viitor.
Pedeapsa nu-i niciodată pe credit, răsplata se conjugă mereu la viitor. Durerea este o garanție a prezentului; dulceața, o simplă ipoteză a orizontului.
Cine ține hățurile cunoaște adevărul cel zemos: frica mușcă astăzi, în timp ce speranța ține de foame până mâine.
Iar mâine e doar un ham.
Aparte aparate, apărate
Neapărat, că altfel nu se poate.
Neapărat, că altfel nu se poate. Și fără ele pur și simplu nu avem cum. Aparatul de stat. Aparatul funcționăresc. Aparatul de justiție. Și nenumărate alte aparate — tot felul de aparate. Oriunde vezi jandarmi plantați pe poziție, știi că aceștia semnalizează Universului că acolo se protejează ceva prețios, fragil, unic.
Deși nu-i deloc clar de ce ar fi nevoie de apărare în fața oilor blajine.
Agenții Maldăr și Sculeru
Aș pune rămășag.
Aș pune rămășag. Că pe undeva prin România profundă (Slobozia?), eventualele anchete din “Dosarele Chix” ale fenomenelor rap anormale ar fi conduse de acești doi agenți de la Biroul de Instigații din localitate.
Realitatea bate mereu ficțiunea la fundul gol pe magicele tărâmuri carpato-danubiano-mamaiotice.
Vântul schimbării
În ianuarie 1991, balada Wind of Change a nemților de la Scorpions suna atât de real, încât auzeam fiecare notă și fiecare cuvânt ca pe bătaia propriei mele inimi.
În ianuarie 1991, balada Wind of Change a nemților de la Scorpions suna atât de real, încât auzeam fiecare notă și fiecare cuvânt ca pe bătaia propriei mele inimi.
Comunismul nu murise, dar se făcuse țăndări la poalele treptelor istoriei, chiar dacă Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste încă mai exista formal — deși urma să nu mai prindă sfârșitul acelui an. Împins de la spate nu de CIA, Mossad sau Conjurația Reptilienilor Masoni, ci de oamenii obișnuiți ai fostului lagăr comunist, cărora li se umpluse paharul de amar.
Vântul schimbării bătea cu putere și părea că nu va mai rămâne piatră pe piatră din Imperiul Răului.
Ironic cum, 35 de ani mai târziu, din optimismul de atunci au mai rămas doar vânturile. Ironic sau tragic, nu-mi dau seama.
Corcoduși de acasă
Pasămite că în Împărăția lui 1 și 0, unde ne facem cu toții veacul, țicneala a devenit noua normalitate.
Pasămite că în Împărăția lui 1 și 0, unde ne facem cu toții veacul, țicneala a devenit noua normalitate. Iar când satul e întregul glob, nebunul e fiecare dintre noi — obligat.
Pe vremuri, nebunul era una dintre notabilitățile satului, alături de cârciumar, fierar, doftor, popă și șeful de post. Fiindcă obștea avea nevoie să știe care-i borna pozitivă și care-i cea negativă de la acumulatorul social. Dar nebunul era nebun doar pentru că nu era un om așezat, la casa lui — ci strident diferit de restul comunității. Practica abstinența. Era vegetarian. Scria poezie. Colecționa fluturi. Citea cărți.
Într-un sat care numără miliarde de oameni, toți suntem corcoduși de acasă.
Prostia omenească
Sigur, e vastă.
Sigur, e vastă. Pe toate axele posibile. Însă de veacuri plutește în aer o confuzie generală. Între prostia cronică și prostia acută. Când una-i fără leac, iar cealaltă-i fără scăpare.
Privim prostește prostia, parol!
“Malefica federație”
Genul de enunț care ridică la fileu întrebări existențiale.
Genul de enunț care ridică la fileu întrebări existențiale. Despre cine să fie vorba? Urmașa URSS-ului de odinioară, Federația Rusă? FIFA? Statele Unite ale Americii? Federația Română de Fotbal? Federația Internațională de Box?
Nu-i deloc o întâmplare că în anul de grație 2026 nu există un răspuns care să vină imediat în minte.
Trecut-a fanfara militară
Scrierile clasice din secolul XIX sunt pline de o admirație nedisimulată pentru uniforma militară.
Scrierile clasice din secolul XIX sunt pline de o admirație nedisimulată pentru uniforma militară. De la Sorel la Vronski, vestonul ostășesc era deopotrivă scara celor de jos și blazonul celor de sus. Poate datorită lui Napoleon, soldatul ajuns împărat. Poate pentru că într-un secol în care viteza schimbărilor economice, politice, sociale, tehnologice era fără precedent, haina militară reprezenta un punct fix și familiar de echilibru. Sau poate că, în chinurile facerii națiunilor moderne cu forcepsul naționalismului dezlănțuit, aceasta însemna o identitate unificatoare, asemenea limbii sau drapelului.
Cu Gatsby și, răsturnat în oglindă, Švejk s-a încheiat epoca de glorie a uniformei militare. Au pus umărul două războaie mondiale devastatoare și două ideologii surori, dar în culori diferite ale efectelor (nazismul / fascismul și comunismul). Însă ‘vinovatul’ principal este fără doar și poate emanciparea femeii. Când femeia a încetat să mai fie dispozitivul de făcut copii instalat de Doamne-Doamne în casa bărbatului și și-a câștigat dreptul de a avea o voce egală în societate — de la a vota până la a face școală și a practica orice meserie — aura milităriei s-a făcut praf. Că dacă vestonul poate avea țâțe, înseamnă că nimic n-a mai rămas sfânt pe lume.
Trecut-a fanfaronada militară. Iar clovnii precum Pete Hegseth nu fac decât s-o fluture în văzul tuturor.
O petrecere cu cercopiteci de asfalt
Civilizația e ca striptease-ul.
Civilizația e ca striptease-ul. Prima textilă pusă pe fizic este ultima care se dă jos. Mai știi bairamul ăla?
Începe în jur de opt seara, cu politețuri, bisericuțe și dialoguri aproape șoptite. Pe la zece, toată lumea discută cu voce tare. Pe la miezul nopții, toată lumea vorbește peste toată lumea. Pe la două, se lasă cu strigături. Iar pe la patru nu mai rămâne decât ce era acolo din timpuri ancestrale: lălăieli, râgâieli, borâturi, cafteli.
Suntem iarăși ce am fost și chiar mai mult decât atât.
Femeia fatală
Ai crede că are corespondent în sexul opus, dar nu.
Ai crede că are corespondent în sexul opus, dar nu. Casanova sau Don Juan sunt altă mâncare de pește răpitor.
Așa că rămâne ca de obicei în sarcina mea să propun ceva corespunzător, pentru următoarele ediții ale dicționarelor de limbă ce-o vorbim prost și-o scriem infect. Sarcina mea, cu care m-am însărcinat singur și benevol.
Bărbatul beleal.
Prin meandrele eșecului
Nimic nu apare spontan.
Nimic nu apare spontan. Viața este rezultatul unui lung lanț de iterații. Iar eșecul este materia primă din care aceasta se plămădește.
Reușita și echilibrul sunt stări provizorii, atinse abia după ce au fost epuizate sau depășite “n” variații nefuncționale. Și, de multe ori, însuși eșecul reprezintă reușita în sine. Penicilina, de exemplu, a fost mai întâi de toate un experiment ratat. Iar omul, odată ajuns la capătul liniei, dacă privește în urmă cu ochi limpezi, nu poate vedea altceva decât meandrele săpate de eșecurile care l-au adus acolo.
De aceea îmi este peste poate să înțeleg glorificarea succesului. Dincolo de faptul că nici aerul sau apa nu sunt icoanele la care se închină întreaga lume.