Lampa lui Ăla Din Ecran

Că lumea-i întoarsă pe dos, o cântă în gura mare toată floarea cea vestită, de la afoni la lipitori care se hrănesc din haos. Și nu-i nevoie de țambal ori de pian de piept ca să ne prindem în horă. Jucăm cu o inconștientă voioșie pe melodie.

Iarna nu-i ca vara și nici azi nu-i ca ieri. Când Aladdin găsea lampa fermecată în peșteră, freca o dată la ea cu simț de răspundere și hop! — apărea Duhul atotputernic. Care Duh era obligat să împlinească trei dorințe oricărui frecangiu.

Astăzi, tot omul are propria-i lampă fermecată în poznar, care aduce pe ecran o liotă de Duhuri, într-un scroll făr’ de sfârșit pentru dorințe făr’ de număr. Și ce de Duhuri, nenică! Influencerul trăirist, gurul îndumnezeit, politicianul amoralist, vraciul poleit — și câte și mai câți.

E atâta magie, că nici nu mai putem lăsa lampa din mână. E atâta frecangie, că nici nu mai e lampa noastră.