Profesia: combinagiu. Ocupația: da.

Pe formularul vieții, ți se cere de cele mai multe ori să-ți declari profesia și ocupația. Fiindcă oror Statul Român trebuie să știe cu cine stă de vorbă — nu poți să te prezinți așa, în fața Lui, fără arborele genealogic, carnetul de vaccinuri vizat la zi tot de un organ al său și CV, prinse-n snop într-un dosar cu șină. (Ah, sunt nenumărate cazuri de cetățeni, cu diplome de studii false sau cu titluri academice false, aflați de jde ani pe statul de plată al aceluiași Stat Român? Teribil ghinion de neșansă, n-ai ce-i face!)

În ultimele trei decenii am avut mereu dileme privind aceste lubrice rubrici. Fiindcă profesia mea, conform studiilor, este aceea de jurist, dar profesia mea, conform modului în care-mi câștig pâinea, este de marketer (sau '“specialist marketing” cum zice la Codul Ocupațiilor din România). Iar ocupația a fost mereu aceea de scriitor.

Mfine. Altceva mi-a dat de fapt mâncărimi în condei: legiunile de oameni făr’ de ocupație din mica și vioaia noastră țărișoară. Oameni care nu lucrează, dar nici nu sunt înscriși în vreo formă de învățământ, să zici că măcar se pregătesc pentru ceva util în viitor. Și sunt vreo 4 milioane — peste 20% din totalul populației apte de dat cu sapa ori de plimbat mapa.

4 milioane de oameni ocupați cu diverse combinații, dintre cei rămași. Alte 4 milioane plecați peste mări și țări, în căutarea unei vieți mai bune.

Ai zice că România e în top 3 mondial al bunăstării, de-și permite atâta larghețe în irosirea singurei sale bogății veritabile.