Oile electrice s-au așternut la iernat

Am văzut Blade Runner cândva în a doua jumătate a anilor ‘80. Nu mai țin minte exact anul, dar îmi aduc aminte perfect senzația. Fiindcă pe atunci nu doar că trăiam într-o societate totalitară, dar aveam și vârsta la care filmul acesta îmi putea sfârâi carnea eului precum fierul înroșit în foc. Asta pe lângă faptul că este una dintre cele mai frumoase povești cinematografice din toate timpurile.

Motive pentru care am evitat să citesc Visează androizii oi electrice?, romanul lui Philip K. Dick de la care a pornit scenariul. Timp de vreo 40 de ani, iată.

Iar poveștile sunt cât se poate de diferite, deși au aceeași bază (sau mai degrabă acid). Și nu pot spune despre niciuna că ar fi mai bună decât cealaltă. Cartea este narativ mai complexă, dar și filmul este narativ mai bogat.

Este ca și cum ai mânca o felie de pâine prăjită unsă cu unt — contează pe care parte ai întins untul?