Gindrovel, de toate zilele cel

Există nume pe care le porți și nume care te poartă din poartă-n poartă. Gindrovel începe cu un huruit din genunile pământului și se termină aproape duios. Precum un fular tricotat de o bunicuță locvace, înnodat ca un papion la gâtul unui balaur.

N-are cum să te cheme Gindrovel și să n-ai nimic de păzit, de descântat ori de dezlegat. Un pasaj secret, o comoară teribilă, o taină fără de pereche. Sau măcar un blestem mic, dar consistent, de familie, transmis de-a lungul generațiilor de la întemeietorul clanului. Dacă un Gindrovel îți spune că lucrează la contabilitate, parcă-ți vine să-i ceri să mai verifice o dată și încă o dată și iarăși și iară.

Și-mi vine a crede că nici lui nu-i este teribil de simplu. Îi dă ghes și lui, ca oricărui om, pohta de a ședea la neglijeu pe canapea ca să mănânce pufuleți. Dar numele nu-i dă pace. Îl tot înghiontește să-și ia buzduganul și să iasă oleacă prin lume, că s-o fi găsind ceva de prăpădit. Măcar un râs, acolo.