Sistemul de golire a preaplinului de sine
Cu toată nemernicia lui penală, tâlharul măcar nu are pretenții. Îți pune cuțitul la gât, îți ia portofelul și te lasă să pleci fără să te întrebe ce-ai învățat din experiența asta. Nu-ți cere să-l înțelegi. Să-i aprobi alegerile pe care le-a făcut în viață. Și nici nu strigă după tine, să mergi într-un pas care să debordeze de mai multă recunoștință.
Există însă și tiparul omului croit să nu-i fie îndeajuns portofelul tău. Fiindcă, vezi bine, ar trebui să exsudezi prin toate orificiile loialitate. Ar trebui să comiți niște sacrificii. Ar trebui obligatoriu să aia și ar trebui negreșit să ailaltă. Că doar — îți explică mărinimos — suntem cu toții în aceeași barcă. Tu la vâsle, el la bronzat.
Plus că omul nostru are deja mâna ocupată. Cu arătatul direcției.