Putoarea exemplului

Știi cum e: fără exemple practice, omul nu percutează la teorie — și pace. Arată-mi cum se face. Prezintă-mi modelul pe care trebuie să-l imit. Demonstrează-mi concret că merge.

Și ți se desenează, slavă Domnului. Părintele îți explică încă din frageda-ți pruncie că mincinosul roade osul, apoi te trimite la ușă să spui că nu-i acasă. Șeful te încurajează să gândești pe propriile tale picioare, dar îl promovează pe colegul care face joc de glezne pe lângă el. Iar domnul de la autoritatea tutelară, care altcumfel propovăduiește în draci munca și meritul, are o familie atât de competentă, încât abia-i mai încape în organigramă.

Sigur că miroase. Dar te obișnuiești, mai ales când angrenajul începe să lucreze și spre folosul tău. Ba chiar ajungi să-l privești chiorâș pe câte unul care mai deschide geamul. Ce naibii, strici bunătate de atmosferă numai fiindcă ești tu mai cu moț?

Treaba e că nu știu ce ne facem, fraților, că pe noi, românii, fix practica ne omoară.