3A sau Acțiunea Alungă Anxietatea

Judecata și cumpănitul sunt bune. Foarte bune. Dar numai până în punctul în care devin niște monștri care te paralizează. Și te transformă într-o mlaștină de anxietate.

Când reflecția devine ruminat — fără nimic concret manifestat în lumea reală — e momentul să pui lucrurile în mișcare. Fie și numai cu un pas mărunt, de furnică oloagă. Fiindcă anxietatea e un ierbivor ce paște gânduri. Unul de povești de groază, pentru că devine cât ai clipi un furnal care înghite oricâte cugetări, scenarii și “dar dacă?“-uri ai lopăta spre lacoma-i gură.

Acțiunea, oricât de insignifiantă ar fi, generează o reacție (și da, lipsa de reacție însăși reprezintă uneori tot o reacție). Reacție, adică feedback. Feedback, adică progres. Progres, adică viață.