Abilități de comunicare pe care

Unul dintre lucrurile implicite din anunțurile de recrutare — aproape indiferent de tipul de muncă — sunt “abilitățile de comunicare”. Și, cu toate că este o formulă generos de generală, am observat că imensa majoritate a angajatorilor înțeleg prin aceasta capacitățile de exprimare verbală. Omul să poată vorbi, să se facă înțeles, să fie capabil să dialogheze cu ceilalți etc.

Dar... aproape nimeni nu e interesat de comunicarea în scris (cu excepțiile de rigoare, unde “proba scrisă” e chiar parte din întregul proces). Pentru că, desigur, nimeni nu are timp să citească în zilele noastre. Chestie care... se vede. Atunci când oamenii se apucă să scrie. Fiind vizibil din avion că mulți nu au noțiuni elementare despre cum trebuie să redacteze un text mai lung decât un mesaj pe Whatsapp (cui mă adresez, pe ce subiect, de ce este important acum, care sunt detaliile “organizatorice”: ce — cum — unde — când). Ca să nu mai zic de exercițiul în sine de a scrie.

Pe undeva, cred că oamenii asociază scrisul cu scrisul de mână. Care nu mai e la modă și aproape că a ieșit din uz în zilele noastre. Doar că scrisul de mână e o deprindere, pe când scrisul — indiferent de modalitate — este o abilitate. Și dacă poți să nu ai deloc deprinderi, câteva abilități pe care să le ții în chimir ca să le poți scoate la momentul potrivit sunt marfă.