Am luat la cunoștință de neființă
Când te pune un organ al horror Statului Român să iei la cunoștință, e ca și cum ți-ar da el, Statul, în scris că ești pe barba ta. Fiindcă el, Statul, nu există cu adevărat — este doar o ficțiune pe care în mod foarte real o plătești în fiecare lună ca să nimic.
Cade tencuiala? Păi deci belește ochii. Se surpă podul? Păi deci vezi pe unde treci apa. Te înghite o groapă din șosea de la jante până la antena radio? Păi deci grijă mare pe ce drumuri conduci.
Important este să existe undeva o hârtie din care să reiasă că ai luat cumva la cunoștință. Că știai ce te paște, iar tu ai ales să paști. În staul la Miorița, odată adusă la cunoștință, nenorocirea devine o chestiune personală, de responsabilitate individuală. Și oricum ai fost prevenit, deci dacă erai un cetățean salon, ai fi putut să te naști în altă parte. Că uită-te și tu, numai probleme cauzezi.
E drept că dacă pățești ceva, se deschide imediat o anchetă. Și se caută în draci hârtia. Iar dacă ai luat la cunoștință, problemă rezolvată: toată lumea răsuflă ușurată până la următoarea dată de plată a salariului.
Nu poți fi tu mort pe cât poate fi Statul de viu, băi cetățene!