Când idolii îmbătrânesc

M-a ferit Ăl de Pretutindeni și de Niciunde să-mi fac chip cioplit după diverși cetățeni. Poate și pentru că aceia cu care am rezonat eu (Caragiale, Cehov, Kafka, Twain ori Verne) nu mai erau printre noi — dar vor fi mereu cu noi — de un pustiu de timp. Drept este că am ținut mulți ani un poster cu John Lennon pe peretele din cameră, însă nu pentru că-l idolatrizam, ci pentru că îmi plăcea spiritul lui rebel și iconoclast.

Cred că-i nasol să ai ca idoli oameni care-ți sunt contemporani. Pentru că oamenii îmbătrânesc — dacă nu sunt atinși de sindromul care-i înscrie volens nolens membri cu drepturi depline în Club 27. Și nu-i face nimănui plăcere să-și vadă idolii în cârje sau loviți de demență. Sau, à la Roger Waters de la Pink Floyd, îmbătrânind într-un mod absolut grotesc și infect.