Când mai puțin înseamnă mai mult
Sunt adeptul minimalismului. Și în viața civilă și în cea literară. Îmi displac visceral aglomerările - de oameni, de cuvinte, de lucruri. Nu pricep în ruptul capului cultura lui "a avea" - nu e nimic mai facil și totodată nimic mai mâncător de suflet decât să ții scorul în viață în acest fel.
Iar inflația de produse, de mărci, de orice (a spus cineva "grafomanie"?) nu e doar cealaltă față a monezii numite libertate. Este și o dovadă că, în lumea de astăzi, copierea și imitarea s-au banalizat până într-atât încât funcționează pe pilot automat.
Întotdeauna. Întotdeauna mai puțin înseamnă mai mult. Și întotdeauna mai puținul o să valoreze mai mult.