Carambolul din Decembrie 1989

În perioada 16–22 decembrie, gândul îmi zboară fără greș la anul de grație 1989 și cele 7 zile care au schimbat destinul României — și la bun înțeles că și al meu. Împlinisem 17 ani, mergeam cătinel spre 18 și niciodată până în acea miraculos de caldă săptămână de decembrie nu-mi imaginasem că se poate spune cu voce tare, într-un spațiu public, “Libertate!” și “Jos comunismul!”. Sau că aceste cuvinte pot fi strigate din zeci de mii de piepturi — cu nădejde, cu obidă, cu înverșunare.

Dar atunci, în decembrie 1989, nu a fost o revoluție. A fost un carambol.

Adevărat, ne-am eliberat de sub ocupația comunistă a țării (începută în 1945 cu armatele sovietice și continuată apoi de românii roșii și verzi), printr-o revoltă populară plătită cu sânge. Însă revolta oamenilor ajunși cu cuțitul la os s-a ciocnit de dorința unora dintre ocupanți de a păstra regimul de ocupație, dar “cu față umană”, cu neostoita sete de putere a eșaloanelor de la vârful forțelor de represiune ale ocupantului și cu fracțiuni militare rămase fidele Armatei Roșii și Kremlinului.

Iar apele nu au fost niciodată limpezite și efectele acelui carambol reverberează până în zilele noastre.