Costul comodității

N-am să ridic primul piatra. Întrucât, asemenea contemporanilor mei din țări mai mult sau mai puțin bogate (dar totuși bogate), păcătuiesc la rându-mi cu osârdie:

Comandat din 2-3 clicuri de la magazinul ăla online cu de toate și livrare iute ca gândul. Venit o poftă de ceva bun, pus la treabă bucătarii și convocat repede-repede livratorii restaurantului aflat la o aruncătură de băț. Umplut frigiderul cu te miri ce de la supermarketul care vinde produse din toate colțurile lumii (afine din Chile, pe bune?).

Departe de mine gândul că ar trebui să ne ascuțim sulițele și să ne pingelim opincile ca să purcedem la încolțitul fripturii de la cină. Vreau doar să înalț un balon meteorologic în stratosferă: toată această comoditate, dincolo de cifrele de pe bon, vine cu un preț. Pe care îl plătim de două ori: individual, pe persoană fizică, și mai apoi ca societate. Iar prețul acesta este într-o creștere galopantă — zimbabwian de galopantă.

Antidotul hiperinflației de comoditate poartă un nume pe care-l cunoaștem cu toții. Începe cu “cumpăt” și se termină în “are”.