Destul de bunul

De unde până unde succesul fulminant din ultimii 2-3 ani al LLM-urilor pompos denumite “inteligență artificială”? Încât a ajuns să se vorbească despre ele ca având o semnificație cel puțin egală cu o jumătate din aceea a celei de-a doua veniri a lui Hristos? Cu resurse inimaginabile aliniate în spate, cu mirajul unui nou Eldorado, dar și cu milioane de slujbe aflate sub ghilotină?

Teoria mea este că totul se bazează pe faptul că oamenii pot obține de la aceste LLM-uri rezultate destul de bune. Un text, o imagine, un plan, o traducere, o bucată de cod, o analiză de date, o informație — cere și ți se va da. Cere în limbaj uman, cu vorbele tale, și ți se va da ceva ce pare să fie destul de bun (mai ales dacă este dintr-un domeniu despre care n-ai habar). Iar pentru că oamenii obțin ceva destul de bun de la un LLM, li se pare normal să dea acel ceva mai departe, altor oameni, care-l dau altor oameni, care-l dau altor... Și te uită, amice, cum avalanșa-i pe vine.

Dar în ce măsură acceptă oamenii destul de bunul atunci când sunt ei înșiși la primire? Îți imaginezi în viața reală vreo situație în care ai primi propuneri de genul “cumpără acest produs destul de bun”, “te va consulta acest doctor destul de bun”, “folosește acest serviciu destul de bun”, iar tu nu doar că le-ai accepta, dar ți-ai mai spune și că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior? Sau când e vorba de tine, ai vrea tot ce-i mai bun ținând cont de contextul tău particular?

Destul de bun pentru alții, tot ce-i mai bun pentru mine. Unica problemă? Pentru ceilalți și tu ești alții.