Lectura-vura (XX)

Nu-mi aduc aminte să fi citit în timpul ocupației comuniste ceva scris de Leonida Neamțu. Habar n-am cum de nu mi-a căzut în mână și nu mi-a ieșit în cale niciuna dintre cărțile lui, pentru că aparent au fost foarte populare în anii ‘60 și ‘70 ai secolului trecut. Dar fiindcă tot am nimerit în vizuina iepurelui mulțumită editurii Publisol, am zis să-l încerc. Și i-am citit unul dintre romanele lui polițiste, Toporul de Argint, publicat pentru prima dată în 1964.

Nu-mi dau seama dacă făcea mișto de Karl May cu titlul pe care l-a ales (porecla personajului a cărui moarte trebuie elucidată), însă cartea e bine scrisă. Și, surprinzător, cu mult mai puțin “prăfuită” decât am crezut că va fi, după experiențele recente avute cu romanele lui Haralamb Zincă și Horia Tecuceanu. Chiar și la atâtea decenii distanță, se simte mâna de scriitor meseriaș în paginile ei — Leonida Nemțu e un povestitor plin de farmec și cu siguranță am să mai revin la scrierile lui.