Neconflictual vorbind despre conflict

Miezul oricărei povești este un conflict. Între personaje, într-un personaj sau o combinație între cele două. Și unul dintre cele mai fertile conflicte care fecundează poveștile este cel între ce îmi doresc și ce am nevoie.

Conflictul între personaje

Protagonistul și Antagonistul, fiecare cu dorințele și nevoile proprii, în coliziune frontală. Ce vrea unul e incompatibil cu ce are nevoie celălalt. Iar tensiunea nu vine doar din ce fac — ori ce-și fac unul altuia — ci din ce sunt dispuși să sacrifice pentru ce-și doresc. Când dorința unuia devine pericolul celuilalt, conflictul duduie din toți cilindrii.

Conflictul intern

Personajul vrea glorie. Dar are nevoie de iertare. Vrea dreptate. Dar are nevoie de iubire. Conflictul dintre dorință și nevoie e motorul care duce personajul pe aripile zefirului (ori tornadei) poveștii. Dacă personajul nu are în el această luptă între “ce cred eu că-mi doresc” și “de ce am eu cu adevărat nevoie”, e tot atât de viu ca o rocă marțiană.

Și subtextul în poveștile bune este că mai întotdeauna nici personajele nu știu care-i care. Ce-și doresc pare să fie ce au nevoie — și invers. Iar dacă-s norocoase — nu toate personajele sunt — află pe parcurs de ce au nevoie cu adevărat.

Conflictele acestea dintre “ce îmi doresc” și “ce am nevoie” nu cresc ca buruienile — se cultivă. Și în trusa de scule a meșteșugarului există câteva tehnici narative utile.

1. Declarația de intenție

Chiar dacă nu e mereu 100% adevărată sau completă, îți poți pune personajul să spună ritos ce-și dorește. Nu contează dacă cititorul îl crede sau nu, important este să-i inciți curiozitatea. Bineînțeles, curiozitatea nu poate fi stârnită și întreținută în cititor decât de un personaj de care să-i pese — dar acesta-i un cu totul alt subiect.

2. Contrapunctul acțiunii

Fă-ți personajul să acționeze în sensul dorinței. Dar ai grijă ca efectele acțiunii să-i arate că nevoia reală este din alt film. Vrea succes, dar tot ce atinge se transformă în singurătate. Vrea răzbunare, dar cade în abisul vinovăției.

3. Oglinda

Creează o simetrie inversă cu antagonistul, care vrea același lucru, dar pentru un alt motiv. Ori are acea nevoie autentică pe care protagonistul o ignoră — sau de care nu este conștient încă.

4. Masca

Nevoia adevărată a personajului trebuie să rămână o vreme ascunsă. E ceea ce-l face uman. Iar apoi, când masca crapă, bine ar fi să-l doară. Nu din sadism, ci pentru greutate.

5. Imposibila alegere

Momentul de tensiune maximă e întotdeauna o bifurcație. Un drum duce către ce crede personajul că-și dorește. Celălalt, către ce are cu adevărat nevoie. Ambele cer un sacrificiu — diferit în ceea ce privește consecințele, dar nu mai puțin dificil.

În ce punct nimerește la final personajul depinde în întregime de poveste. Poate ajunge mai jos decât punctul de plecare. Ori mai sus. Sau chiar în același punct, dar cu o perspectivă nouă asupra lumii și vieții. Și asta-i valabil nu doar pentru personajele principale, ci mai ales pentru capetele de afiș ale poveștii — antagonistul și protagonistul.

Iar acum, conflictual vorbind: conflictul este cel ce face povestea — nu intriga, nu personajele, nu scriitorul.