Pierdut mileniu. Îl declar nul.
Că ne place sau nu, că ne convine au ba, ne lipsesc 1000 de ani la socoteală din istorie. Între momentul când Dacia a încetat să mai facă parte din Imperiul Roman și momentul când a apărut în Țara Românească un Basarab care să se bată cu oastea regelui Ungariei, nu mai știm nimic sigur. Că la “și altele” mai erau — rar și inconsistent — menționați vlahii printre trăitorii pe meleagurile de la nord și de la sud de Dunăre e la fel de relevant, istoric vorbind, pe cât vor fi în anul 3025 mențiunile despre bonele filipineze din orașele înstărite ale României de astăzi.
Iar lipsa aceasta, dintr-o nevoie de identitate prost înțeleasă și stupid imaginată, ne-a complexat și ne complexează teribil. De parcă asta ar conta pentru aici și acum, cine o are mai lungă. Ori pentru ceea ce facem azi ca să fie mai bine mâine.
Trecutul e viu doar pentru propagandă. Și propaganda e bună — excepțional de bună — la un singur lucru: să facă din omul viu stană de piatră.