Portocală ‘m-e ca Nicu
Că tot s-a comemorat de către diverși nerozi nașterea ucenicului de cizmar din Scornicești.
Merită amintite, pentru mai tinerii descălecători din Decebal și Traian, ședințele guvernului american din ultimul an, unde pot fi admirați în toată splendoarea lor mălăiață membrii cabinetului aducându-i osanale deșănțate lui Portocală. Chestie care seamănă teribil de bine — și de straniu — cu tratamentul de care a avut parte în perioada 1965-1989 Geniul Carpaților și Cel Mai Iubit Fiu Al Patriei, Nicolae Ceaușescu.
Dar e drept că pe atunci nici America nu fusese făcută din nou măreață din nou, fiind prinsă în activități frivole precum să conducă lumea liberă și să sape groapa comunismului.