Roșu și negru

Între omul destupat la minte, dar încuiat la suflet, și omul încuiat la minte, dar cu suflet bun — care este de preferat?

Sigur, răspunsul corect e de fiecare dată “depinde”. De context, de miză, de proximitate, de ce ți s-a întâmplat în copilărie ori de cărțile pe care le citești în perioada asta.

Dar hai să fim zmei care ne dăm de trei ori peste cap și ne prefacem că lumea toată-i o ruletă în care bila poate să cadă doar pe roșu sau pe negru.

Suflet? Că-i tare la modă empatia, grija față de aproapele tău și dezvoltarea personală pe toate chakrele care-s acum în trend. Bine, dar fără minte, oricât de bun ar fi sufletul, tot o să dea în niște gropi abisale. Îl compătimește pe agresor, îi plânge de mila escrocului, votează cu inima doar ca să regrete cu portofelul.

Minte? Că inteligența deschide noi frontiere, pune întrebările care trebuie, înțelege mecanisme, sisteme, fenomene. Bine, dar fără suflet, oricât ar fi de ascuțită inteligența, dacă e mormânt când îl vede pe altul căzut la pământ, tot IQ-ul ăla e ca un ciocan fără mâner. Poate lovi, dar nu ține pe nimeni de mână.

Și-atunci, întrebarea de baraj (“ce înălțime are Vidraru?”) poate că nu-i “care este de preferat”, ci “de ce trebuie să alegem între două”? Alegerile în viață nu sunt niciodată atât de dihotomic-binare pe cât încearcă să le prezinte tot felul de pro-Feți-Frumoși.