Sindromul impostorului
Ca și cum n-ar fi fost suficient să mă încerce constant, mai era nevoie și de sentimente contradictorii legate de acesta.
Pe de o parte îl accept oarecum resemnat, întrucât vine la pachet cu tot restul atunci când faci orice merită a fi făcut în viață. Nimeni nu ȘTIE nimic cu adevărat - poate cu excepția faptului că știm sigur că nu știm nimic - așa că majoritatea dintre noi ne străduim să găsim răspunsuri și soluții bazându-ne pe un cocktail de logică, intuiție, simț estetic și un strop de personalitate. Deloc întâmplător, cu toatele lucruri care pot fi cultivate.
Însă, pe de altă parte, mi se pare un înfiorător de inutil consum energetic. Când mă uit la oamenii care n-au dubii, doar certitudini, și care trec prin viață precum gâsca prin apă, inevitabil mă întreb: la ce bun?
