Strecurătoarea

Se ia un dosar greu și se pune la foc mic. Se ține strașnic sub capac, ca să nu iasă mirosul, apoi se uită pe nesimțite acolo vreo doișpce-treișpce ani. Dacă dă în clocot, se schimbă garnitura. Dacă se prinde și începe să fumege, se drege repejor cu o expertiză. Caimacul e luat dinainte, de cine trebuie.

Când nu mai ține minte nici naiba ce s-a aruncat în oală, se strecoară. Găurile sunt făcute tot dinainte și tot de cine trebuie. Cei cu greutate trec fără nicio greutate: au lichidități. Dar superbitatea supremă este că prin aceleași găuri se scurge și timpul. Iar în strecurătoare rămâne doar Păun, acarul.

Care acar se fierbe fără apă și se servește rece, la știri febrile. În timp ce restul se eliberează ca la farmacie: pe bază de prescripție.