Stup. Oare?

Într-o zi ca nicio alta, albina s-a întors la bază cu mâna goală. E adevărat, găsise o floare, dar nu-i făcuse nimic. Îi dăduse doar târcoale, ca să o poată admira din toate unghiurile.

Firește că în stup s-a stârnit un zumzet grozav. Cum adică doar se uitase la floare? Nu era polen? Oho, din belșug! Nectar? Iazuri și fântâni arteziene! Păi și-atunci? Păi și atunci nimic, era pur și simplu o floare foarte frumoasă. De ce trebuie neapărat să-i culegem dulceața de pe buze, nu putem doar să o admirăm? Și de ce avem numai faguri pentru polen, unde sunt cei pentru bucurie?

S-a făcut sfat mare. Până și trântorii au avut multe lucruri de spus. Iar concluzia, deși în coadă de pește, a fost una singură: doare.