Ținutul de frumos

E o expresie cât o lume aceea cu “a-i ține cuiva de urât”. Fiindcă spune lucruri dincolo de înțelesul ei idiomatic.

Urâtul îl vedem ca pe ceva ce trebuie exorcizat în grup, pe când frumosul n-are decât să se descurce pe cont propriu. Împărțim neplăcerile, dar ținem bucuriile doar pentru noi. Și totuși, câte lucruri frumoase nu devin cu adevărat frumoase când mai e cineva de față? O veste faină. O masă bună. O priveliște cu ștaif.

Urâtul se împarte ca să fie mai puțin. Frumosul, ca să fie mai mult. “Vino să-mi ții de frumos” n-a zis-o nimeni niciodată. Până acum.