Unnatural Born Writers
Nu te naști scriitor. Ești scriitor. Nu te face altcineva. N-o să-ți dea nimeni o patalama prin care să fie statuat oficial că gata, din acest moment ai dreptul legal să conduci condeiul pe dalbe pagini.
E irelevant dacă ai publicat — sau câte cărți — ce zice critica, ce spun cititorii sau amicii cu care ieși la o bere și-un fum. Dacă scrii cât di Lampedusa ori dacă scrii cât Simenon. Dacă scrii într-o sub-nișă a unei sub-nișe a unei nișe sau scrii romane de dragoste.
Ești scriitor pentru că ai ghimpele acela înfipt în carne. Adânc. Până în măduva eului.