Vorbă de bine? Vorba vine!

Româna e probabil singura limbă din lume unde niște vorbe de bine te trimit la origini atât de adânc, că nu te mai scoate de acolo nici forcepsul din aur masiv al lui Donald J. Trump.

“I-am zis câteva vorbe de bine” este echivalentul mioritic al lunetei de la pușca trăgătorului de elită. Al bisturiului din mâna chirurgului iscusit. Al tacului unui campion mondial la biliard. Vorbele de bine sunt meșteșug curat — pline de fantezie, imagini surprinzătoare și combinații formidabile de stări, trăiri și sentimente.

Arar găsești răutate pură într-o vorbă de bine. De cele mai multe ori, este mai degrabă un soi de artă populară orală, practicată cu zvâc și fervoare, de la mic la mare. Românuța noastră cea de toate zilele face posibilă transformarea sudălmii în vorbă de bine și a jignirii în vorbă de colecție.

Dulce și acră, caldă și tăioasă, mângâietoare și crudă, limba ce-o vorbim prost și o scriem și mai prost ne surâde cu un zâmbet perfect, oximoronic de știrbă.