Zurbagiii

Ca Fecioară, sunt în Balanță dacă e de bine sau e de rău că aceștia există pe lume. Displac majorității oamenilor, asta-i drept, dar acesta nu este un argument suficient să fie anatemizați ori, mai rău, damnați. Pentru că au și un oarecare rol social — reprezintă un “debușeu” pentru anumite apăsări latente din societate. De unde am ști ce ne enervează, colectiv vorbind, dacă nu am avea printre noi cetățeni cu fitilul scurt și degrabă făcători de scandal când îi calcă oareșce pe pingele?

Zurbagiul funcționează ca un fel de manometru: când explodează, înseamnă că în acel punct presiunea socială a ajuns la cota de avarie. Dar prin propria-i gălăgie, tot zurbagiul este cel care, paradoxal, detensionează. Strigă, se înroșește, face scandal, iar la sfârșit, restul lumii răsuflă ușurată: bine că n-am luat-o cu toții razna, ci doar prin... reprezentanți.

Și-apoi, zurbagiii nu sunt precum intoleranții din paradoxul lui Popper. O societate nu devine zurbagie pentru că îi tolerează pe zurbagii. Din contră, dacă i-ai scoate cu totul din ecuație, s-ar putea să te trezești că rămâne în aer doar liniștea aia sufocantă, cu scrâșnet de dinți în gând și pumni strânși pe sub masă.

Yin și Yang.