15 minute de greață

Andy Warhol spunea acum vreo 60 de ani că o să vină vremea când toți oamenii vor avea parte de 15 minute de faimă. Și nu s-a înșelat prea tare. Doar că, vorba celebrelor bancuri cu Radio Erevan, nu era tractor, ci bicicletă, n-a condus beat, ci i s-a furat, și nu era faimă, ci greață. Fiindcă suntem în binecuvântata eră în care tot omul dotat cu un smartphone — adică, practic, toți oamenii — se zbenguie pe rețelele sociale cum se zbenguiau televiziunile în eter pe vremea lui Warhol.

Și peisajul este delicios. E ca și cum, prin intermediul rețelelor sociale, canalizarea întregii omeniri a refulat în piața publică. Nu mai există filtre, nu mai există bariere, nu mai există rușine. Doar o poftă nestăvilită de a vărsa pe interneții planetari tot ce-ți bubuie prin camera de ecou dintre umeri. Furii, draci, conspirații, constipații, ignoranță ostentativă, ură ambalată în sofisme de doi bani. Orice bășină capătă fără efort o audiență globală — cu cât mai puturoasă, cu atât mai mare. Pentru că prietenul nostru cel mai bun, Al Gori Tmul, ținut de boașe cu o mână de fier de feluriți Zuchi și Muschi cu psihopatii evidente, știe mai bine decât noi ce ne place. Și, mai ales, cum să ne țină atenția în sclavie.

Iar când ești expus, zi de zi, la cele mai nasoale apucături ale speciei, ajungi să te obișnuiești. Cu urâtul. Cu prostul. Cu dejecția. Cu greața.

Și tot ce mai poți spera este ca greața asta să țină doar 15 minute.

Nu o eternitate.