Condeiul care nu mușcă, latră
Ca publicitar, mi-am vândut condeiul pe un pumn de arginți. Pentru că foame. Și pentru că — în sărăcia și buimăceala anilor ‘90 — publicitatea părea progenitura unui ménage à trois între Disneyland, Hollywood și un OZN rătăcit pe aici dintr-o altă galaxie.
Ca scriitor, n-aș putea face asta. Cred că e de datoria celor care simt enorm și văd monstruos să spună întotdeauna lucrurilor pe nume. Oricât de tăios ar suna și oricât de tare ar durea. Lumea post-adevărului de astăzi duce o lipsă acută de capete limpezi și de claritate morală. E drept, compensează prin a avea din belșug capete goale și superioritate morală.
Condeiul trebuie să muște — adânc, cu poftă, până la os.
