Animale de paradă

Din motive deloc la fel de limpezi precum apele frumos curgătoare din Grădina Maicii Domnului, neamul nostru cel românesc a fost mereu fudul. Poate o avea legătură cu gura lumii cea slobodă și atât de importantă în spațiul mental mioritic, nu știu. Dar iureșul de a trăi mult peste posibilități și de a afișa lucruri strict pentru icterul celorlalți nu a început odată cu înființarea stațiunii estivale ‘M-am Aia’ în secolul trecut.

Faza-i că, de la apariția și infiltrarea rețelelor sociale în toate cotloanele omenirii, parada eurilor a devenit o îndeletnicire globală. Scosul pe galantar e un sport care a lăsat fotbalul cu mult în urmă ca popularitate.

Ai văzut vreodată un concurs canin desfășurat pe un stadion, unde al doilea cel mai bun prieten al omului — căci primul e, firește, el însuși — este adus în lesă și apoi eliberat, pentru a face sub ochii spectatorilor tot felul de demonstrații și giumbușlucuri ca să convingă publicul (și juriul!) cât de special, deosebit și fără de pereche este? Ei bine, îmi pare că majoritatea oamenilor a ajuns așișderea patrupedelor noastre preferate, participante la asemenea spectacole. Doar că se poartă singuri în lesă.

Adrian Matei

https://maplusei.com/autorul

https://maplusei.com
Next
Next

Miorița și miorițul