Bine, dar o să ne mănânce AI-ul de vii, nu-i așa?

Subiectul la modă de vreo doi ani, despre cum Overlorzii De Silicon o să ne lase cu ochii plânși în soare. Pe toți, de-a valma - de la omuleții care fac munci repetitive până la cei ce prestează treburi creative și cam pe toată lumea dintre aceștia.

Nu de alta, dar toți (cei care avem o vârstă - doh!) ne amintim de taxatorii din mijloacele de transport în comun, ori de coșarii sau sacagii de pe străzi, nu-i așa? Progresul, bată-l vina, se prăvălește peste noi și ne halește ficații. Doar că, la fel cu aproape orice în viață, nimic nu este binar. Alb și negru. 0 și 1.

N-am să intru în zona gulerelor albastre și nici măcar ale celor albe. Mă voi limita doar la bucățica pe care o cunosc bine: munca de creație. În domeniul acesta, ceea ce pompos este astăzi denumit “Inteligență Artificială” nu este nimic altceva decât probabilistică umflată artificial. “Și nu cu pompa, ci cu… N-am găsit altă rimă, să trăiți!”

Indiferent că e vorba de generare de text, imagine, video sau sunet - ceea ce citești, vezi, urmărești sau asculți este ceea ce un algoritm a calculat ca fiind secvența cu cea mai mare probabilitate să răspundă cât mai bine la comanda pe care a primit-o.

Cum face algoritmul asta? Având acces la o bază de date gigantică de informații sub formă de text, imagine, video, sunet, “descompuse” la nivel atomic (cuvânt, pixel, sunet etc.). Când primește o comandă, mai întâi încearcă să o înțeleagă (tot matematic), iar apoi în funcție de ceea ce “a înțeles” caută să vadă ce informații are în baza de date legat de asta. Și, în final, extrage date și “creează” probabilistic un răspuns / rezultat prin rearanjarea atomilor de informație disponibilă (cuvânt, pixel, sunet etc.).

OK, dar de unde are algoritmul acces la aceea gigantică bibliotecă de informații? Din faptul că a “înghițit” (matematic vorbind) aproape tot ce a creat omenirea și a făcut public gratuit (legal sau nu) prin internet. Plus seturi de date închise, la care unii dintre algoritmi au avut acces contra cost.

Păi bun, și omenirea cum anume creează - conceptual vorbind - textele, imaginile, videourile sau sunetele pe care le-a tranșat și îngurgitat algoritmul? Prin magie, desigur. Nu, glumesc (deși nu tocmai 100%, un strop de magie chiar există).

Creativitatea, în esență, este linia imaginară ce unește două puncte diferite care n-au mai fost vreodată unite până atunci. Însă linia respectivă este adusă din neființă în ființă numai atunci când trece prin filtrul conștiinței umane, cu tot ceea ce înseamnă aceasta (percepție, emoție, sine, experiențe subiective). Iar conștiința umană nu poate fi determinată probabilistic de niciun algoritm - este ceva ce se clădește cărămidă cu cărămidă, de la naștere. Și este absolut unică fiecărui om în parte.

Iată de ce, oricâte iterații din ce în ce mai performante va avea algoritmul, niciun Overlord De Silicon n-o să poată fi un alt pictor de talia lui Manet, un alt sculptor de talia lui Michelangelo, un alt compozitor de talia lui Mozart ori un alt scriitor de talia lui Matei. :)

Asta nu înseamnă că în anii care urmează n-o să dispară milione după miloane de slujbe (ca să facă loc altora) sau că n-o să fim inundați de conținut generat de algoritmi care mimează creativitatea. Dar suntem oameni și, chiar dacă unii dintre noi avem silicoane pe ici, pe colo, ne diferențiem totuși într-un punct esențial de Overlorzii De Silicon: suntem singurii care putem fi cu adevărat creativi pe Pământ.

Și dacă nu ne-a omorât Excelul până acum, obligat asta înseamnă că ne-a făcut mai puternici.