Echipamente, scule și utilaje de scriitor
A fost odată ca niciodată o vreme când o bucată de ceva pe post de suport și un instrument oarecare de lăsat urme pe acel ceva erau suficiente. Tăblițe de lut și stiluri. Pietre și dalte. Pergamente și condeie. Hârtii și tocuri. Coli și stilouri. Caiete și pixuri.
Și chiar dacă cu toții am început prin a scrie de mână, nu toți am rămas la acest obicei. Chestiune de gust și preferințe personale, însă o temă ca “instrumentele de lucru ale scriitorului” sună interesant.
Cea mai importantă sculă, cel puțin pentru mine, este scaunul. Fiindcă, oricum ai da-o, scrisul înseamnă PPS (poponeț pe scaun). De 15+ ani am un Embody de la Herman Miller. Și cu siguranță următorul scaun va fi tot de la ei (Cosm pare să fie ce trebuie). Mulți bani, dar face fiecare leuț, crede-mă pe cuvânt.
Ca instrument de scris folosesc calculatorul din 1998, când mi-am cumpărat primul PC pentru acasă (un model Compaq desktop, urmat după vreo doi ani de un laptop de la același brand). De prin 2004 am trecut de la PC la Mac și la Mac am rămas de atunci. Desigur, de la Apple am avut doar modele entry-level, de genul iMac / MacMini / MacBook Air, pentru că la scris n-ai nevoie de cine știe ce hardware performant. Și, de când au devenit disponibile (în jurul anilor 2010), mi-am cumpărat Mac-uri doar cu tastaturi românești. Abia de vreo 2-3 ani am descoperit Romanian Programmers Keyboard, care face practic inutilă tastatura fizică românească. Întrucât la muncă în 9 cazuri din 10 am lucrat pe PC, iar implementarea diacriticelor făcută de Microsoft în Windows era diferită de aceea făcută de Apple în MacOS, am jonglat până în acel moment cu două layout-uri diferite de tastaturi cu diacritice. Dar de când cu RPK, diferența între tastaturile Mac/PC s-a redus la o singură tastă de activare a diacriticelor (Option / AltGr).
Sigur că încă mai scriu de mână, dar pentru notițe, desenat hărți mentale și alte asemenea. Pentru asta, alternez între hârtie și Remarkable (am fost printre cei care i-au sprijinit încă din 2016, de pe vremea când tableta norvegienilor era doar la stadiul de prototip). Însă literatură nu am mai scris “pe modul manual” de cel puțin 25 de ani.
Și apropo de scris în fața unei foi albe pe un ecran: bineînțeles că am utilizat la început MS Word, apoi Write de la OpenOffice (am cochetat la un moment dat cu Linux și mișcarea open source) și în cele din urmă Pages de la Apple. Iar atunci când m-am apucat de scris roman, am trecut la aplicații dedicate scriitorilor. iA Writer a fost prima încercată și am scris cred că vreo 3 cărți în ea. După vreo 2 ani am abandonat-o pentru Storyist și după alte 2-3 cărți scrise în aceasta am sărit în barca Scrivener, apoi am trecut la Ulysses, iar de câțiva ani am revenit la iA Writer. Ideea e că am scris măcar câte 2 cărți în fiecare astfel de aplicație ca să-mi dau seama care este pentru mine și care nu. Storyist, Scrivener și Ulysses - deși fiecare excelentă în felul ei particular - sunt aplicații gândite să acopere întregul spectru al scriitorilor de ficțiune, de la pantalonari la ițari, plus toate variațiile dintre aceștia. La care se adaugă desigur și toți cetățenii care scriu non-ficțiune și trebuie să gestioneze sub un singur acoperiș miriadele de surse bibliografice. Pentru un pantalonar ca mine, ceva simplu și cu un design tipografic curat, de bun gust și stilat, fără jde funcții și pietre de moară atârnate de gât, așa cum oferă iA Writer, este ideal.
Cam acestea sunt uneltele principale din arsenalul meu de scriitor. La bun înțeles, pentru că pitici pe creier, salvez redundant tot ce scriu în 5 servicii diferite de cloud (Box, Dropbox, iCloud, Google Drive și OneDrive - și, deoarece sunt cu toatele made in America, în ultimul timp îmi fac insistent cu ochiul elvețienii de la Proton). Utilizez intensiv dexonline.ro și doom.lingv.ro - iar pentru engleză prefer Collins - și, deloc în ultimul rând, ca să-mi mențin Muza în formă, citesc literatură. În formă continuată, cum ar spune penaliștii.
