Brizbrizuri și bizarerii

Am evoluat, ca specie. Am descoperit punctele cardinale, am inventat busola, am cucerit oceanele. Și apoi, asemenea lui Dănilă Prepeleac, am dat banala busolă la schimb pe tot felul de brizbrizuri. Fiindcă — nu-i așa? — sclipiciul este viață și viața-i sclipici.

Totul trebuie să aibă un “twist”, ceva “touch”, niște “wow”. Cafeaua nu mai e cafea, ci “experiență senzorială”. Pâinea nu mai e pâine, a ajuns “produs artizanal”. Până și sărăcia și-a luat-o peste dinți: acum este “stil de viață sustenabil”.

Pe rețelele sociale, lucrurile au depășit până și cotele apelor Dunării din timpurile potopului lui taica Noe. Nimeni nu mai postează o poză cu mâncare, ci “creează conținut”. Iar dacă te filmezi dansând din buricul degetului mijlociu, îți construiești de-a dreptul propriul “brand personal”. Bizareria supremă? Toată lumea o face cu deplină seriozitate.

Nici măcar vocabularul n-a scăpat de brizbrizuri: nu se mai vorbește simplu și omenește. Toată lumea “implementează”, “acționează sinergic” și “optimizează procese” — bineînțeles, numai dacă “face sens”.

Pare că în zilele noastre am uitat până și de ideea de busolă. Dar poate că nu e chiar totul pierdut. Poate că, asemenea celei de-a doua veniri a lui Iisus, va sosi și ziua aceea când vom redescoperi miracolul bizar al firescului.