Caftul cu draftul până se bea bruderșaftul
Așa cum se întâmplă și cu modul de a scrie - unde avem pantalonarii și ițarii - și în privința drafturilor sunt două mari abordări. Cea dintâi, în care draftul cărții trebuie "vomitat" și nimic din ce se pune în pagină nu este atins până la faza de editare. Cea de-a doua, în care draftul trece continuu prin modificări, în timpul scrierii. Și niciuna din abordări nu este intrinsec legată de procesul de scriere - sunt condeieri din ambele tabere care lucrează cu drafturile într-un mod sau în altul.
Procesul meu de scriere ca pantalonar implică modificarea continuă a draftului cărții la care lucrez. Corectez în permanență textul din pagină, dar fără să fac revizii majore. Cel mult, dacă sunt la începutul unei scene, iar în ziua următoare povestea vrea să mă ducă într-o altă direcție, renunț la începutul respectiv de scenă.
După ce am scris "sfârșit" - și nimic nu se compară cu sentimentul din momentul când am pus aceste litere la finalul unei cărți! - las draftul din mână cel puțin jumătate de an. Ba uneori trece chiar mai mult până să-l ating iarăși. Am nevoie de distanța aceasta, ca să se răcească toate cele și să uit ce știam despre povestea cu pricina. Bineînțeles că mai am imaginea ei din avion, dar nu la nivel de șuruburi și piulițe.
Așadar, după ce s-a răcit manuscrisul, îi fac o copie pe care o salvez cu un _draft0 în coadă. Întotdeauna lucrez pe un fișier cu _draft în denumire atunci când editez, niciodată pe manuscrisul original. Prima oară trec prin draft ca să văd cum curge povestea cap-coadă. Apoi îmi scot creionul roșu și încep să tai. Pe vremuri, asta se întâmpla la propriu - tipăream manuscrisul la 2 rânduri și îl editam cu un pix roșu cu vârf extrem de subțire. Dar de câțiva ani deja, editez PDF-uri pe Remarkable. După ce am operat toate modificările (care nu-s doar de tăiat, firește - uneori sunt bucăți de text ce trebuie rescrise ori text nou de scris de la zero), rezultatul devine _draft1.
Pe acest draft îl mai las la copt o perioadă de 1-2 luni. Apoi revin asupra lui, îl recitesc iarăși cap-coadă și mă apuc de re-editarea lui (tot PDF, tot pe Remarkable). După ce operez toate modificările, acesta devine _draft2 și reprezintă finalul. Finalul din punctul meu de vedere.
Deoarece acest "final" este cel ce ajunge sub ochii editorului. Care are propriile comentarii, observații și note asupra textului. Unele bune, altele mai puțin bune. După ce negociem și cădem de acord asupra modificărilor, rezultatul la mine-n catastif poartă numele _draft3.
Iar acesta, prieteni, este draftul cu care se bea bruderșaftul cu publicul.