Când nu știi ce vrei, vrei ce nu știi

Dorim din inerție. Dăm clic din reflex. Acceptăm din oboseală. Lumea a devenit prea complexă, prea rapidă și prea multicoloră ca să mai avem timp — ori răbdare — să ne formăm gusturi, preferințe, înclinații. Ne place ceea ce ni se servește nu pentru că ne gâdilă eul, ci pentru că este.

Iar orice este, e binevenit.

Însă atunci când nu (mai) ai propriile repere, devii jucăria altora. Te uiți la ce-ți recomandă Netflix, asculți playlisturile pe care ți le face Spotify, cumperi produsele pe care ți le propune eMAG. Algoritmii îți spun direct ce-ți place, ce-ți trebuie, ce te satisface. De parcă ați fi prieteni din copilărie și ați crescut împreună pe aceeași stradă.

Și, cel mai adesea, accepți ce ți se dă. Fiindcă știi cum e: n-ai cum să te rătăcești atunci când nu știi unde trebuie să ajungi. Iar să confirmi, oricum are un cost infinit mai mic decât să decizi.

“Orice” e ca și cum ai spune “nimeni”.