Compară și comafină

Metrul etalon din Paris e o jalnică ruletă față de unitatea de măsură din sufletul fiecărui om românesc. Fiindcă rigla mioritică nu șade bleagă într-o vitrină, ci se mișcă. Se adaptează. Crește odată cu SUV-ul cât un camion al vecinului, se lungește când colegul de la biroul alăturat pleacă în Seychelles, se îndoaie elegant când șeful își schimbă nevasta veche pe una nouă și aproape nefolosită.

Așa că toată lumea măsoară. Cu sârg. Cu dedicare. Cu coada ochiului la rigla celuilalt, ca nu cumva să rămână cu vreun ceva important în urmă. Și nimic nu e mai important decât “a avea” în Grădina Maicii Domnului.

Dar dacă-l întrebi, orice om românesc o să-ți spună — cu tărie — că nu se compară cu nimeni. Că e neasemuit. Excepțional. Ba chiar că până și drumul pe care merge are sens unic — rezon!

Și nu poți să nu fii de acord. La noi sunt codrii verzi de brad și nimeni nu compară. Toată lumea comafină.