S-a născut speranță și a murit talent

Un cuvânt aruncat mereu la întâmplare: talent. La întâmplare, pentru că ceea ce descrie nu există.

Există în schimb timp. Mult timp în care cineva exersează până când mâinile știu mai mult decât capul. Îndelung timp în care jocul devine muncă și munca devine joc, fără ca nimeni să bage de seamă punctul de trecere a frontierei — pentru că, pe fond, e vorba de bucurie.

Practica nu face nimic perfect, dar te învață meserie. Iar meseria este de fapt ceea ce stă în spatele fațadei pe care oamenii desfășoară bannerul acela uriaș unde scrie “talent”.

Unii sunt mai norocoși, descoperă devreme ce le aduce bucurie. Alții află prin încercări și eșecuri repetate. Dar toți, absolut toți, au în comun nu talentul, ci meșteșugul, cizelat în timp și forjat în exercițiu.

Speranța-i să înflorească meșteșugarii, nu să avem producții record la hectar de talente.