Fragi, faguri, figuri

Ideile sunt delicate. Un cuvânt, o imagine, o frază se transformă cât ai clipi într-o zeamă din care nu se mai înțelege nimic. Scrisul începe mereu cu efemerul. Cu acea mică și parfumată dulceață care-ți rămâne pe limba eului, înainte să dispară ca și cum nici n-ar fi fost. Daruri perisabile care nu cer meșteșug, ci un suflet ciulit.

Apoi vine suflecatul mânecilor. Construiești pas cu pas — fundații și ziduri, încăperi și scări, bolți și acoperișuri. Tencuieli, șlefuiri, dărâmat aripi și construit altele noi, până când întreaga structură ajunge în forma care-i era scrisă. Până când textul devine ceea ce trebuia să fie.

Și, într-un final, rămâne ceea ce contează. Povești, personaje, intrigi. Figura scriitorului însuși — cel care stă în spatele textului sau cel pe care textul îl arată lumii.

Iar toate acestea pot rezista o eternitate.