Nășirea: și bună și rea

Spre deosebire de Adam, care a numit fiarele câmpului și păsările cerului doar într-o singură zi, condeierul are de dat nume zi după zi. Că mereu mai răsare câte un personaj, câte un loc și uneori chiar și câte un obiect. Și nu orice nume merge. Niciun Ahile nu poate fi specialist în fier-beton, după cum nici Vasile nu poate fi cavaler teuton.

Cât era el de iscusit, Adam a avut totuși niște avantaje de partea sa (și nu vorbesc de Iehova): nu existau așteptări. Nici sinonime. Nici nășiți care să se simtă lezați pentru numele primit — deși, dacă tu ai fi fost ornitorincul, n-o puneai de un protest și-o grevă a foamei? Condeierul, în schimb, lucrează într-o lume plină ochi de nume deja purtate, uzate, încărcate de sensuri ori greutăți. Și trebuie să mai găsească unul care să pară că a existat dintotdeauna — dar n-a fost încă al nimănui.

Cel mai greu e cu personajele care refuză să fie botezate. Le dai un nume, nu li se potrivește. Îl schimbi cu altul, strâmbă din nas. Încerci cu al treilea — nu mai vorbesc cu tine o săptămână. Locurile sunt ceva mai cooperante. Obiectele, indiferente. Dar personajele — ah, personajele sunt ca nașii care nu se prezintă la botez.