Cu burta la soare

Nu mi-a plăcut niciodată expresia asta. Îmi evocă imaginea prunelor puse la uscat pe acoperișul bucătăriei de vară, din timpul vacanțelor petrecute în copilărie la țară. Sunt bune prunele uscate, nu zic nu — dar totuși, parcă n-ai vrea să devii tu însuți una.

Cu sau fără arătat de burtă, statul la soare n-a fost niciodată ceva care să mă atragă. După cum n-am înțeles vreodată ideea de plajă (la mare, la ștrand, în curte, pe terasă etc.). Să stai de bună voie și de nebun(ă) să te prăjească soarele mi s-a părut mereu o mare tâmpenie. Nici nu mai zic de saloanele de bronzaj, deși aici am o întrebare epistemologică: n-ar trebui oare să se facă unele speciale pentru cei cu șunci multe? Unele care să se numească “slanăoane”, desigur.

Decât cu burta la soare, mai bine cu burta la cale și cu sufletul într-o carte.