Dar care-i povestea?
Face valuri zilele acestea cartea unei foste angajate Meta din anii 2011-2017 (Facebook pe atunci) despre cultura clădită în respectiva organizație de Mark Zuckerberg, copilul teribil al lumii tech. Iar Meta, în lunga tradiție pomPRistică a celui prins cu pantalonii-n vine, a pus artileria grea în funcțiune ca să îngroape cartea și, eventual, autoarea.
Consum relativ multă non-ficțiune și tind să citesc în general cu mult mai multe lucruri decât cele care au tangență directă cu munca din domeniul care-mi plătește facturile și rata la casă (marketing și comunicare). Nu cărți de dezvoltare personală (nu le-am înțeles niciodată popularitatea), dar cărți pe subiecte variate, de la psihologie și economie comportamentală până la nutriție și astrofizică. Însă chiar și cărțile de non-ficțiune tehnice — să le spunem așa — au nevoie de o poveste bună. Ca mijloc prin care autorul să-și poată transmite ideea centrală. Fiindcă mintea umană nu procesează idei brute — are nevoie de povești ca să înțeleagă realitatea.
Iar povestea, în esență, este ceea ce i se întâmplă unui personaj despre care ne pasă ori am fost făcuți să ne pese. În ficțiune, personajul respectiv este în vasta majoritate a cazurilor un om (cu unele excepții notabile — vezi Kafka). În non-ficțiune, personajul cu pricina este ideea sau tema cărții respective.
De aici și mirarea din titlu. Că Meta este un cancer al lumii moderne, construit cu unicul scop de a-i oferi putere unui psihopat, este un fapt dovedit de cel puțin un deceniu deja - și dovedit prin investigații jurnalistice temeinice (1, 2, 3). Iar faptele rămân fapte, oricât s-ar strădui lumea post-adevărului să le transforme în fantezii sau în “fapte alternative”.
Așadar, ce aduce această carte în afara unui nou scandal și a unui alt puseu de indignare pasageră până la următoarele miliarde din colecția personală a unuia din Cezarii zilelor noastre?
