Lectura-vura (II)

Prima carte, după mulți ani, pe care nu am avut răbdarea să o fac ebook ca s-o citesc. Motiv pentru care am devorat-o ca sălbaticii, pe hârtie.

Mai-mult-ca-trecutul: Jurnal, 31 august 1988 - 12 decembrie 1989 este o carte teribilă prin faptul că reprezintă o frescă extrem de vie pentru acel teribil ultim an al ocupației comuniste a României despre care scrie Ana Blandiana. Cu sensibilitățile ei de poetă pentru care lumea e clădită oricum nefiresc - darămite una atât de cumplit contorsionată precum aceea de sub cizma comunistă. Ca femeie la deplină maturitate trăitoare într-un univers concentraționar. Și, peste toate, ca om sfâșiat de o permanentă stare de nesiguranță, diabolic și programatic întreținută de ocupant - de la banalul "găsesc lapte?" la existențialul "ce înseamnă vizita lui X?".

Îmi este indiferent dacă această carte a ajuns la cineva care fredonează tâmp refrenul cu "era mai bine pe timpul lui Ceaușescu" - oamenii de genul ăsta îmi par oricum iremediabil pierduți și n-au cum să aibă epifanii citind jurnalul Anei Blandiana. Dar sunt convins că peste 50, 100 sau 1000 de ani vor fi oameni care se vor cutremura, vor înțelege și vor ști.