În apărarea plictiselii

Una dintre bolile moderne, de care oamenii încearcă să se ferească precum dracul de tămâie, este plictiseala. Aproape nimic nu sună la fel de înspăimântător precum "mă paște plictiseala". Și atunci, instantaneu, deschidem Chestia.

Chestia Capabilă Să Ne Absoarbă Atenția Și Să Ne Protejeze De Pericolul Să Rămânem Singuri Doar Cu Gândurile Noastre.

Doar că, atunci când creierul ajunge să funcționeze aproape exclusiv pe factori de stimulare externă, lucrurile sunt pe o pantă plină de polei - iar capătul e o crevasă. Îți sărăcești până la ruină lumea ta interioară, când dopamina trebuie să-ți fie livrată constant și mai întotdeauna prin aceleași mijloace. Pierzi dulceața momentelor în care mintea zboară ca o albină pe un câmp plin de flori. Ajungi să pui un preț din ce în ce mai mic, până la derizoriu, pe ceea ce ia timp ca să existe.

Sunt puține lucruri mai bune pe lume decât să te lași pradă plictiselii sub un duș care pare că nu se mai termină.