Domnul Fripturin

... probabil că nu există (dar viața are întotdeauna mai multe lovele decât ficțiunea, așa că nu se știe niciodată). Și totuși, doar simțindu-i pe limbă numele, aproape că-l și vezi: rotunjor peste tot, cu burta împinsă înainte ca un blazon al anilor de salahorit cu ducerea mâinii la gură, plescăind mereu din buzele-i groase ca niște cârnăciori proaspeți de porc.

Cuvintele au această putere magică: îți dau brânci din imaginar în real. Dacă îți spun “domnul Fripturin”, n-ai cum să nu-ți închipui personajul din spatele lui. Iar când ai făcut asta, domnul Fripturin devine în mintea ta la fel de real ca vecinul Sorin cu care mai schimbi uneori impresii despre familia aia de ciudați de la etajul 3.

Așa că, dacă într-o zi te vei trezi la coada de la supermarket cu o figură rubicondă ce are în coș doar niște fleici și niște bere, zâmbește-i ca unei vechi cunoștințe. S-ar putea să fie chiar domnul Fripturin, ieșit din bârlog la vânătoare de idei preconcepute.