Fake fachiu

În ciuda propen(pa)siunii pentru ficțiune, îmi plac lucrurile reale. Autentice. Fără pretenții de a părea ceea ce nu sunt.

Îmi plac oamenii care nu joacă roluri, deși cunosc piesa pe dinafară. Cei care tac când nu au nimic de spus și râd când ceva-i de râs. Cei ce-și trăiesc viața fără lăutari care să le cânte-n strună, fără script și fără machiaj.

Îmi plac momentele care nu se repetă și nici nu se pot povesti. O rază de lumină strecurată prin frunzișul de toamnă. O clipă de liniște între două gălăgii. O respirație în sincron cu a ta.

Adevărul nu se filmează cu stabilizator de imagine. Nu are filtru, unghi bun sau lumină potrivită. Doar este. Simplu, viu, frust.

Și, din când în când, îți reamintește că tot ce-i real nu are nevoie de mască.

*fachiu: maramă purtată de bunicile din Banat (de unde vine și cuvântul), menită să acopere, nu să ascundă.