La o margine de smiorc

Pe-un picior de grai, pe-o gură de “vai!”, iată vin în care, se cobor la mare... Hopa! Să vezi că mi-au pus ăștia ceva în “ce-ai, măi?”-ul de seară.

Sau poate-i doar ghesul pe care-l resimt genele-mi daco-dacice (știut fiind că romanii au fost niște daci renegați) atunci când contemplă preafrumoasele și fără de pereche plaiuri carpato-danubiano-mamaiotice. Privind de pe malul bulgăresc la Dunărea cea murdar unduitoare care-și freacă lasciv șoldurile de țărâna sfântă a țărișoarei ce te-a izvodit, nu poți să nu te gândești la scumpa ta patrie (comparat cu prețurile în leva ale unui coș cu aceleași produse) și la extraordinarul tău neam cu o duioșie vecină cu senilitatea.

C-așa-i românul când se viețuiește: plânge de drag și râde de jale.