Ziua Futuiîngâtinței

Ca o mirifică țară locuită de o superbă populație pentru care totul e de căcat, România n-ar putea avea niciodată ca sărbătoare națională Ziua Recunoștinței. Dar o zi în care să se sărbătorească superioritatea absolută a individului asupra comunității, mediului și naturii ar fi absolut firească.

Nu tu curcan la cuptor, piure și sos de merișoare, ci alcool producție (sau măcar rețetă) proprie, luat pe burta goală. Nu tu familie în jurul mesei — că nu suntem la pomană ori la nuntă, da? — ci familie pitită prin cotloane, pilindu-se individual și păzindu-și pielea, că nu se știe niciodată când vine prima pălitură. Și nu tu parade pe bulevarde, ci paradă acasă, de înjurat temeinic, cu sete, din rărunchi, pe toți oamenii și toate chestiile de care îți amintești.

Ar putea fi adevărata noastră zi națională. Care să dureze cam o săptămână și să fie sărbătorită, iată, prin muncă silnică de plăcere.