Lectura-vura (VI)

Panait Istrati e vagabondul meu favorit — peste Charlot. Și, probabil, cel mai coios marginal din literatura română. Omul care n-a scris pentru glorie, pentru bani sau pentru nemurire — a scris pentru că pur și simplu nu putea altfel.

Și-a trăit scurta-i viață ca un câine liber, fără stăpân. N-a fost nici pe departe vreun rafinat, vreun stilist, ori vreun șarpe moralist. Dar a fost, pe de-a întregul, viu. Și-a scris textele ca pe niște revolte personale. A fost vocea celor fără de voce, cronicarul instinctului de dreptate care nu coboară din tratatele filozofice, ci se înalță direct din rănile supurânde ale vieții.

Oricând, cu plăcere, la bună revedere — cu Panait Istrati și proza lui din vintre brăilene.