Muntele și marea

Am crescut la câmpie. Nici măcar o movilă până la orizont. Oriunde dădeam roată cu privirea, doar linii drepte.

Poate de aceea m-am simțit dintotdeauna atras de munte. Cu liniile lui frânte săgetând către tăriile cerului. Cu ritmurile lui ca de jazz, în care amestecă în contratimp curbe și culmi și vârfuri. Cu colții lui formidabili de piatră, râzând parcă întruna cu gura până la urechi de vremurile mereu trecătoare.

Marea nu mi-a fost magnet niciodată. Doar o altă câmpie, dar albastră.